Friday, Oct 20th

Last update02:53:12 PM GMT

  • Create an account
    *
    *
    *
    *
    *
    Fields marked with an asterisk (*) are required.

Constituirea Partidului National Liberal

  • PDF

La 18 noiembrie 1868 aparea pe scena politica un guvern de centru, alcatuit din liberali moderati si conservatori moderati. Presedintele de Consiliu, Dimitrie Ghica, detinea Externele si Lucarile Publice; Mihail Kogalniceanu, Internele; A.G. Golescu, Finantele; V. Boerescu, Justitia; Alexandru Cretescu, Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice; colonelul Alexandru Duca, Ministerul de Razboi. Axa guvernului o constituiau conservatorul moderat D. Ghica si liberalul moderat M. Kogalniceanu, ambii fiind meniti sa linisteasca aprehensiunile Puterilor Garante fata de o politica externa de întregire a suveranitatii statale.

Se convenise initial cu domnitorul Carol I ca respectiva schimbare sa fie doar una de personalitati, noilor ministri promitându-li-se sprijinul corpurilor legiuitoare cu majoritati radicale. Era si motivul pentru care presedintele Adunarii Deputatilor devenea Ion C. Bratianu, cu angajamentul de a sustine guvernul în schimbul continuarii programului sau politic. M. Kogalniceanu însusi era un fel de garant al acelei continuitati dorite. Dar, desi se pronunta în acel sens, Kogalniceanu accentua necesitatea unor relatii loiale cu Poarta si o neutralitate în raporturile cu Puterile Garante, ceea ce însemna o critica indirecta a fostului guvern radical care, datorita promovarii dacoromânismului si a independentei, fusese destituit prin presiuni externe.

Dar, dupa primele momente de dupa instalare guvernul se arata hotarât sa reorienteze legislatia interna într-o directie moderat conservatoare. Conflictul cu liberalii radicali fusese generat îndeosebi de retragerea de catre noul guvern a proiectului de lege, votat deja de Adunarea Deputatilor, privitor la interpretarea legii electorale din 1866, prin care radicalii încercau sa-si întareasca baza sociala în colegiul III urban, ceea ce implica accentuarea si dezvoltarea caracterului sau burghez prin eliminarea unor elemente domiciliate la sate: arendasi, proprietari de ateliere si manufacturi care de regula votau cu marii proprietari conservatori. Senatul însusi, caruia pentru constituirea unui birou provizoriu în alegeri i se pretindea sa aiba minimum 25 alegatori - ceea ce cu greu se puteau aduna în multe situatii - se vedea estompat.

În fata unei intentii de revigorare a conservatorismului de catre noul guvern, lui Ion C. Bratianu nu-i ramânea decât sa conteste viguros acele încercari. Atacat în Adunarea Deputatilor, el a respins acuzatiile de a fi persecutat pe evrei si s-ar fi implicat în miscarea nationala bulgara, dar a justificat politica de înarmare a tarii promovata de el si apararea românilor din Transilvania de opresiunea autoritatilor maghiare. Ideile lui Ion C. Bratianu erau amplificate de manifestatii publice în care asociatii lui atacau deopotriva guvernul si pe Carol I, ceea ce facea pe consulul general al Frantei - la 29 decembrie 1868 - sa considere ca, în fapt, Ion C. Bratianu si radicalii sfidau Puterile Garante.

Contradictiile dintre majoritatile din Camera si guvern provoaca dizolvarea acesteia si organizarea de alegeri, în martie 1869, conduse de ministrul de Interne, M. Kogalniceanu. Redevenind unul din barbatii politici cei mai importanti ai tarii, el si-a propus sa alcatuiasca alt parlament, menit sa arunce de pe bancile lui "noroiul" din Bucuresti, adica radicalii, cum îi numea el dispretuitor. Aprecia prilejul favorabil si pentru aplicarea unui plan de a întemeia un partid politic care "ar fi democratic, fara a fi demagogic, un partid care ar fi pentru ordine, fara a fi pentru reactiune". Intentiona, în consecinta, sa puna bazele unei formatiuni politice care sa ralieze toate elementele moderate din tara, organizându-le ca o forta politica opusa atât radicalismului liberal, cât si conservatorismului retrograd. Kogalniceanu îsi desfasoara campania electorala animat de un atare obiectiv, lansând în tara apeluri catre "liberalii de ordine", adversarii lui fiind de data aceasta radicalii si fractionistii.

Bizuindu-se pe sprijinul administratiei, ministrul de Interne îsi alcatui o Camera favorabila: 84 adepti ai sai, 19 ai lui D. Ghica si 11 ai lui V. Boerescu, toti acestia constituind majoritatea. Opozitia cuprindea 20 conservatori independenti, 9 radicali si 8 fractionisti. Camera era dominata de liberalii moderati condusi de Kogalniceanu, încât unii contemporani îl vedeau pe acesta drept "arbitrul suveran al destinelor României".

Ne puteți urmări pe

Date de contact

  • Adresa: Str. Feredeului Nr.
    Geoagiu, Jud. Hunedoara
  • Tel:
  • Fax: 0354-818704
Esti in